Calator in Toata Lumea

 
Random Article


 
Merită Citit
 

 

Mauritius, Oceanul Indian

 

0
Posted July 18, 2014 by

 
Articol Complet
 
 

Ți-ar plăcea să îți petreci concediul în imensitatea Oceanului Indian, pe exotica insulă Mauritius? Situată în sud-estul oceanului, în apropierea Tropicului Capricornului, la 900 de kilometri de Madagascar, Mauritius este o destinație de vacanță splendidă, cu atracții turistice și peisaje senzaționale, completate de plajele albe și apa curată ca lacrima. Insula este considerată de turiști drept un colț de paradis pe Pământ, pe bună dreptate.

Obiective turistice

  • Port Louis
  • Muzeul Blue Penny
  • Piața Centrală din Port Louis
  • Chamarel
  • Grădinile Botanice Regale de la Pamplemousses

Timp liber

Pe lângă plajele splendide de pe insulă, există și nenumărate opțiuni de petrecere a timpului liber în Mauritius. Poți alege între o multitudine de sporturi acvatice precum surfing-ul, schiul pe apă, yahting-ul sau plimbările cu submarinul. Sporturile terestre sunt și ele la mare căutare: tenis, golf, vânătoare, parașutism, călărie și multe altele.

Viață de noapte

Dacă dorești nopți pline de distracție, Port Louis este locul perfect. Vei găsi numeroase cluburi și baruri unde muzica te va încânta până dimineața și unde vei avea ocazia să descoperi muzica folclorică tradițională, denumită Sega. Aceasta are origini africane și prezintă diferite satire sociale.

Gastronomie

Istoria insulei poate fi resimțită și prin gastronomia autohtonă. Bucătăria din Mauritius are influențe culinare franceze, indiene, chineze și africane, făcând din preparatele tradiționale niște adevărate delicatese care îți vor încânta simțurile.

Informații utile

În Mauritius limba oficială este engleza, dar mai sunt întâlnite foarte des franceza și dialectul local creol, alături de hindi, urdu și chineză.

Sezonul de vară cuprinde perioada Noiembrie și Aprilie, cu temperaturi care ajung la 34 grade pe coastă, în timp ce iarna temperatura scade cu câteva grade. Oricum, Mauritius este o destinație frecventată de turiști pe toată perioada anului.

Aeroportul care deservește insula este Aeroportul Internațional Sir Seewoosagur Ramgoolam, aflat la 48 de kilometri de Port Louis, unde poți ajunge cu ajutorul autobuzelor, mașinilor închiriate sau taxiurilor.

Pentru a călători în Mauritius, vei avea nevoie de un pașaport valabil încă 6 luni de la data vizitei, bilete de întoarcere sau pentru o viitoare destinație, precum și fonduri suficiente pentru întreaga perioadă de ședere (aproximativ 100 de dolari de persoană).

Sursa: BunaDimineata.ro

Citeste despre Destinatii de vacanta 2014


Reka

 


0 Comments



Be the first to comment!


Leave a Response


(required)