Informaţii detaliate despre parc sunt relativ greu de găsit, cel puţin în mediul online. Am căutat puţin pe „eternul şi fascinantul” „Gugăl”, însă majoritatea articolelor pe care le-am găsit au fost fie scurte descrieri, fie plângeri referitoare la situaţia în care se află parcul. Total justificate, aş zice, căci şi eu sunt de acord. Este nevoie de reamenajarea şi întreţinerea parcului.

(ca o scurtă paranteză, cum vorbeam şi cu Răzvan de la I Love Constanţa, de schimbarea mentalităţii oamenilor ar cam fi mare nevoie … )

Parcul este amenajat în jurul lacului omonim, Tăbăcărie. Din poveştile ascultate de pe la batrânei, când eram puştiulică, lacul îşi trage numele de pe vremea când zona respectivă era neamenajată, plină de vegetaţie unde-şi făceau veacul foarte mulţi şerpi. La rândul lor, tăbăcarii de piele aveau ateliere în apropiere, pentru a putea prinde şerpii în vederea utilizării pieilor la articole vestimentare. Asta e una dintre variante, auzită de la un batrânel care îşi făcea veacul prin parc, pe unde mă ducea bunica mea când eram kinder. Acest lucru mă duce cu gândul la faptul că lacul e natural şi nu artificial, amenajat pe timpul regimului Ceauşescu.

(Later edit, prin graţia lui Harry: informaţii suplimentare şi puţin mai detaliate în comment-ul lui de mai jos. Mulţămiri, dom’le! )

Lacul Tăbăcărie face parte din complexul lacustru Siutghiol, al cărui nume provine, cel mai probabil din limba turcă. Din „süt”, care semnifică lapte, şi „göl”, ce înseamnă lac. De unde şi pronunţia romanizată a denumirii, mă gândesc eu. E doar supoziţia mea, a nu se lua drept adevăr ştiinţific. La rândul său, complexul lacustru este format din lacul Tăbăcărie, cunoscut de constănţeni sub denumirea de Ghiolul mic, lacul Siutghiol, cunoscut sub denumirea de Ghiolul mare (diferenţa de suprafaţă îşi spune cuvântul), şi lacul din cadrul Rezervaţiei Microdeltei din Complexul Muzeal al Ştiinţelor Naturii. Acesta din urmă se află în partea de sud-est a parcului Tăbăcărie.

Conform estimărilor, parcul are o suprafaţă totală de aproximativ 100 de hectare. Sincer, mi-e greu să cred asta, pentru că, spre comparaţie, Grădina Cişmigiu din capitală are suprafaţa de 14 hectare. Si în Cişmigiu te pierzi, e imens. O să mă documentez în legătură cu suprafaţia şi dau de ştire. Vegetaţia este specifică Dobrogei lacustre, dar se găsesc şi alte specii precum salcie, plop, tei, platan, castan, molid, brad, mesteacăn, fag, dar şi unele exemplare de stejar roşu, magnolie şi chiparos de baltă. Din capitolul floră se pot găsi tufişuri cu trandafiri, „boschetul maidanez” (cum îmi place mie să spun vegetaţiei de pe margine, spre exemplu gardurile vii de pe trotuarul bulevardului Alexandru Lăpuşneanu), dar şi lalele şi alte flori care încântă vederea, acestea din urmă în cadrul Expoflorei.

Bun, acum sigur o să apară şi întrebarea „ce e Expoflora?”. Expoflora este situată spre marginea de nord-vest a parcului, la stânga de peninsula unde se află un monument în cinstea tinereţii, cel puţin eu aşa ştiu de acel obelisc metalic. Expoflora e cel mai larg spaţiu deschis din parc, amenajat cu alei pe unde îţi poţi plimba mergătoarele. Potrivit informaţiilor oficiale (Directorul Direcţiei de Programe şi Dezvoltare din cadrul Primăriei, Ani Merlă – interviu acordat cotidianului Telegraf), Expoflora are suprafaţa de aproximativ 12.000 de metri pătraţi şi conţine plante „din categoria răşinoaselor, foioaselor, dar şi flori perene şi anuale”. Spre ruşinea mea n-am mai dat de ceva vreme pe acolo, dar la prima bucată de timp liber o sa-mi plimb trupul şi Nikon-ul să văz ce se întâmplă pe acolo-şa.

Tot în zona Expoflorei se află şi monumentul japonez, semn al înfrăţirii cu oraşul Yokohama. Deşi într-o stare jalnică, vandalizat şi acoperit de „dovezi ale dragostei eterne” ale unora faţă de alţii (îmi permit o paranteză pentru a putea admonesta cu „retardatule, ai învăţat să scrii cu degetele de la mâini şi ne arăţi şi nouă această îndemânare?!”), fără plăcuţa comemorativă de la bază, rămâne totuşi un simbol. Este un lampadar din piatră, aşa cum există la curţile regale, dar nu numai, din Japonia.

Acum, voi alcătui o listă succintă, şi sper să nu uit nimic pe aici, cu ceea ce se găseşte în parc. Şi o voi alcătui ca şi cum aş intra în parc pe lângă City Park şi aş face un ocol, întorcându-mă prin zona Delfinariu.

Teatrul de Vară Soveja / Cofetăria Crizantema / Ţara piticilor (loc de joacă pentru copii, amenajat de Primărie) / Amfiteatrul / Restaurantul „La Cetate” (construit în zona amenajată deasupra tunelului mare prin care trecea vechiul trenuleţ) / Zona împădurită care durează până la Expofloră / Peninsula cu obeliscul / Expoflora / Zona Cherhanalei (alt loc abandonat, din păcate) / Pavilionul expoziţional / Zona „industrială a parcului” (unde sunt atât canalul de transfer către lacul Siutghiol, cât şi cel către mare, ambele terminate cu bazine de decantare pentru filtrarea apei, dar şi noua staţie de epurare a apelor „Nord” – alt proiect care şi-a depăşit termenul de execuţie, din păcate) / Dealul unde se amenaja înainte circul care venea vară de vară în Constanţa / Intrare spre Complexul Muzeal al Ştiinţelor Naturii / Biserica cu hramul Sf. Mina / Gravity Park, unde se adună rolleri, skateri, climberi şi practicanţi de Parkour / Clubul de caiac şi canoe / City Park.

În continuare … s-ar putea spune multe despre parc. Că e aşa şi pe dincolo, că e frumos, că e urât. Cert e că e unul dintre locurile mele de suflet. Când eram mic, mă ducea bunica zilnic la leagăne. Acum acele leagăne au fost înlocuite de Ţara piticilor, dar în memoria mea încă există şi nu le va înlocui nimic şi nimeni. Acolo merg primăvara să văd natura renascând, acolo merg şi toamna să mă plimb cu picioarele pe covorul de frunze căzute. Acolo merg când am nevoie să fiu singur cu gândurile mele şi într-o duminică de relaxare, după o săptămână drăcească de muncă. Acolo am avut parte de primul sărut, undeva pe o insuliţă de pe margine. Acolo te poţi refugia de lume, ascuns pe o bancă, la umbra unor arbori ce ştiu s’asculte poveştile oamenilor. Pe aleile de acolo găseşti paşii uitaţi ai copilăriei şi mirosul teiului …

Îmi place să afirm că sunt constănţean 101%. Poate pare aroganţă (căci mi s-a spus că-s arogant, deşi mie nu mi se pare, sincer să fiu), dar nu mă văd fără Constanţa şi fără parcul Tăbăcăriei.

Foto via Alexandru Busuioc