Înainte să ajung în Timișoara, am auzit multe denumiri diferite pentru acest oraș. „Orașul Florilor”, „Mica Vienă” sau „Orașul Parcurilor”, toate acestea fiind descrieri ale unui oraș care pentru mine, un proaspăt absolvent de liceu care căuta un oraș în care să petreacă următorii trei ani de facultate, nu însemnau mare lucru. „Nu este posibil ca oamenii să se îndrăgostească de un oraș!”, era răspunsul meu ironic și naiv pentru oricine vorbea cu entuziasm despre Timișoara.

Au trecut trei ani de atunci. Timpul a zburat fără ca eu să-mi dau seama. Acum, le spun un singur lucru tuturor celor care sunt sceptici în ceea ce privește acest oraș: „Locul acesta te prinde”. Parcurile, oamenii, florile, aspectul antic al clădirilor centrale, verile frumoase și călduroase, zgomotul traficului, mâncarea tradițională! Toate aceste lucruri te prind și te leagă de oraș într-un mod inexplicabil.

Fiind un dependent de orice lucru legat de istorie și evenimente importante, m-am apropiat de Timișoara aproape instantaneu. Pentru mine, un tânăr student care și-a petrecut primii 18 ani din viață într-un orășel micuț din nordul României, a fost ceva uriaș să pășesc, chiar și dacă 20 de ani mai târziu, pe urmele primilor revoluționari care au aprins lupta împotriva regimului comunist și care au adus democrația pe tărâmul patriei noastre. Încă îmi face plăcere să privesc găurile de gloanțe din clădirile vechi și să ascult povestea nevorbită pe care o împărtășesc cu cei dispuși să asculte. A fost extraordinar pentru mine să mă plimb pe primele străzi europene iluminate electric, sau de-a lungul primului canal navigabil din România, Canalul Bega.

Timișoara mi-a oferit prieteni, mi-a oferit acces la lucruri și experiențe deosebite, mi-a oferit poate cei mai frumoși trei ani din viața mea. În schimb, eu îi ofer aprecierea și nesfârșita mea admirație.

Pentru Timișoara!

Damian Gicoveanu